Reclame

Ce am citit frumos și am vrut să împărtășesc cu voi 

Mi-am propus ca o dată pe săptămână să postez ceva frumos , ceva care mi-a adus mie drag în suflet. Mai jos am copiat niste randuri minunate ! 

Să le citești cu drag, suflet frumos ! 

„Am fost zidiți din țărână și Duh Sfânt. O parte din noi se luptă să zboare la cer, iar o alta ne ține înlănțuiți de pământ. Sufletul strigă, dar trupul îi înăbușă glasul. Îngerul ne șoptește, dar ne facem surzi și muți. Zi de zi avem șansa de a ne elibera, dar suntem prea mândri, prea orgolioși, prea grăbiți să o facem. Vrem să trăim cât mai intens, să avem cât mai mult, cu orice preț. La tinerețe trupul e mândru și trufaș. Și veșnic înfometat. Ca un războinic care crede că nimeni și nimic nu-i poate sta în cale. Am fost creați din Iubire și am ajuns să folosim iubirea ca armă împotriva Iubirii. Ne e milă de tot și de toate, mai puțin de cel care se poticnește la picioarele noastre, pentru că suferința lui ne-ar putea zdruncina echilibrul nostru pământesc. Preferăm să mergem mai departe, dacă se poate fără să gândim, pentru că lacrimile lui ne-ar putea ucide. Vă e cunoscută expresia „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul”? Când iubești renunți la tot ce ți-ar putea aduce confort pentru a-l hrăni pe cel din fața ta. Fără orgolii și fără să aștepți nimic în schimb. Dar câți dintre noi putem ajunge la măsura asta? Și mai ales câți dintre noi putem accepta sacrificiul celui care ne iubește atât de mult încât ajunge să se anuleze pe sine? Stă în firea noastră pământească să împărțim lumea în învinși și învingători. Abuzăm pentru a nu ne lăsa abuzați. Cucerim pentru a nu ne lăsa cuceriți. Ne ascundem după măști prefabricate pentru că ne e teamă să ne dezgolim sufletul. Și ajungem în cele din urmă să ne împietrim cu totul.Am cunoscut oameni care nu se pot supăra pe tine orice le-ai spune sau face. Se lasă călcați în picioare și acceptă orice umilință, spunându-și tot timpul că e vina lor pentru felul în care tu te-ai comportat. Aceștia sunt cei mai frumoși, dar și cei mai ușor de rănit. Naivii lumii. Ei nu pot înțelege minciuna. Nu pot crede că cineva le-ar putea face rău. Și își aștern de fiecare dată sufletul la picioarele noastre!”

Fără categorie

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: